RO-Wine va prezenta în avanpremieră vinurile anului 2020 la Harvest Wine Festival – FOTO

Publicat: 25/09/2019, 19:03

Harvest Wine Festival își propune să facă primii pași către un eveniment de tip „en primeur”, în care producătorii își prezintă, în afară de vinurile deja cunoscute, și cele mărcile încă nelansate pe piață, dar care urmează să apară în următoarele 12 luni, anunță organizatorii. Publicul va avea ocazia să guste vor fi prezentate vinuri care nu au fost încă lansate comercial.

„RO-Wine este în primul rând un furnizor de experiențe și de cunoștințe, este un loc de întâlnire pentru cele mai frumoase vinuri disponibile și pentru vârfurile ofertei gastronomice. Însă un asemenea festival nu poate acoperi toate aspectele pieței de vin, iar unul dintre momentele importante ale pieței este cel în care sunt pregătite de lansare vinurile anului următor. Sperăm să prezentăm publicului cât mai multe vinuri noi, care să compună tabloul ofertei de anul viitor, precum și o imagine cât mai detaliată a noii recolte. O parte dintre aceste vinuri vor fi prezente și la Cluj, unde vom organiza cea de-a doua ediție a RO-Wine dedicată publicului și pieței Horeca din Transilvania”, spune Marinela V. Ardelean, co-organizator al Ro-Wine | The International Wine Festival of Romania.

ro wine

Au confirmat participarea aproximativ 60 de crame din România, Moldova, Argentina, Italia, Franța și Statele Unite. În premieră, un lanț de retail din România, Carrefour, va participa la Harvest Wine Festival pentru a prezenta publicului un nou program de promovare a vinului românesc.

Pe toată durata festivalului, vor fi organizate sesiuni de live cooking, iar Biutiful Downtown și Carnivale Food Market își vor prelungi orele obișnuite de program pentru a răspunde solicitării vizitatorilor.

„Dacă până acum, prin edițiile RO-Wine de la București și Cluj, am prezentat publicului vinuri excepționale care puteau fi găsite pe piața locală și internațională, iată că de această dată le oferim pasionaților avanpremiera pieței din 2020! Weekendul acesta ei vor putea degusta în premieră vinuri albe și roșii care nu sunt încă comercializate, de o calitate desăvârșită, și ne vom putea bucura împreună de aromele și savoarea lor! Sunt entuziasmat să ne revedem într-un context atât de drag mie, la o poveste cu și despre vinuri, la Harvest Wine Festival, și într-un loc de suflet, Timpuri Noi Square, Biutiful Downtown si Carnivale Food Market, o destinație de neratat pentru pasionații de gastronomie!”, a arătat Liviu Popescu, co-organizator RO-Wine | The International Wine Festival of Romania.

ro wine

Biletele pentru Harvest Wine Festival sunt disponibile pe platforma www.bilete.ro, la pretul de 50 de lei/zi.

Prima ediție a Harvest Wine Festival se va desfășura între 28 și 29 septembrie la București, în zona plaza Timpuri Noi Square – Biutiful Downtown/Carnivale Food Market.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
El este Marius, un alt român decedat în urma inundațiilor din Spania. Bărbatul a lăsat...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
George Simion a fost denunțat la DNA! Trădare supremă în AUR
Rețeta perfectă de gogonele în saramură. Vor rămâne tari toată iarna
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang